Restaurantele Spartan din Suceava, Mandachi Hotel&Spa și Don Stefano Restaurant, certificate pentru aplicarea măsurilor anti-Covid-19. Ștefan Mandachi: În orice business, prioritatea mea a fost și va fi siguranța clienților, sănătatea lor și a angajaților mei


Intră acum și în grupul de

Mandachi Hotel&Spa, Don Stefano Restaurant și cele trei restaurante Spartan din Suceava, sunt primele unități din industria HoReCa ce primesc certificatul #BeSafe emis de către organismul de certificare Certinspect Register,  care atestă respectarea și implementarea măsurilor de igienă, sanitare, de distanțare socială și control privind răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus, conform schemei de certificare #BeSafe.

Într-o perioadă de mari sacrificii pentru industria HoReCa, Mandachi Industry, din dorința de a asigura un mediu sigur, atât pentru clienți cât și pentru angajați, a decis, în parteneriat cu organismul internațional de certificare Certinspect Register, derularea procedurilor de verificare a spațiilor proprii din punct de vedere a respectării normelor și regulilor de bună practică și de protecție privind riscul contaminării cu noul coronavirus.

Certinspect Register, furnizor de servicii de certificare, a dezvoltat propria schemă de certificare de încredere privind măsurile necesare pentru prevenirea și atenuarea răspândirii infectărilor cu diverși agenți patogeni, inclusiv noul coronavirus SARS-CoV-2, din nevoia de a încuraja respectarea regulilor de prevenție în mediile cu risc de infectare.

Noul concept, #BeSafe, reprezintă un instrument de combatere a situației generate de apariția Covid-19. Promovează un set de bune practici, cu scopul diminuării considerabile a riscului răspândirii epidemiei în locuri publice și private, în mijloacele de transport, locații de divertisment (hoteluri, restaurante, teatre, muzee, săli de sport și piscine), unități de producție a alimentelor, săli de conferințe și evenimente, case de îngrijire și odihnă, sporind în acest fel încrederea consumatorilor în serviciile/produsele organismelor care primesc dreptul de utilizare al mărcii #BeSafe.

În urma procedurilor de verificare derulate la începutul lunii octombrie 2020, în locațiile menționate, Certinspect Register atestă că cele trei restaurante Spartan din Suceava, Mandachi Hotel&Spa și Don Stefano Restaurant sunt unități sigure și confirmă că acestea au implementat cerințele schemei #BeSafe referitoare la măsurile de prevenție a răspândirii COVID-19 în toate spațiile de desfășurare a activităților.

Certificarea unităților a rezultat în urma unui audit riguros de evaluare a procedurilor de siguranță implementate în fiecare unitate, a protocoalelor de igienă, de instruire a personalului, de informare a clienților privind măsurile de siguranță aplicate dar și de răspuns în cazul eventualelor incidente.

„În orice business, prioritatea mea a fost și va fi siguranța clienților, sănătatea lor și a angajaților mei. Încă de la începutul pandemiei am luat toate măsurile, astfel încât spațiile noastre să fie sigure și să respecte toate măsurile de siguranță sanitară. Am muncit cu toții enorm și nu putem să cedăm în fața pandemiei. Eforturile tuturor merită răsplătite și tocmai de aceea am decis să venim către clienți cu o certificare internațională care aduce confirmarea siguranței în unitățile noastre. Nu avem voie să lăsăm garda jos. Toți suntem responsabili,” declară Ștefan Mandachi.

„Epidemia de coronavirus va provoca un declin al economiei mondiale, cu pierderi uriașe pentru multe industrii. Recuperarea economică va fi un proces anevoios, de lungă durată mai ales pentru acele sectoare în care predomină adunările sociale. Respectarea unui cadru bine documentat cu procedee și instrucțiuni este un instrument ce oferă rezistență unei organizații pentru a opera pe termen lung. Astfel, am creat #BeSafe, certificarea de încredere în aplicarea regulilor de prevenție,  ce ajută cu succes companiile în a diminua riscurile pentru sănătate atât în cazul angajaților, cât și al clienților,” declară Mariana Ionescu, General Manager Certinspect Register.

Certificarea #BeSafe vine să susțină toate eforturile depuse de SC Strong MND Corporation SRL  încă de la începutul pandemiei, pentru a asigura spații sigure atât clienților cât și angajaților.

Strong MND Corporation deține grupul de francize Mandachi Hotel&SPA, lanțul de restaurante Hercule precum și rețeaua de tip fast-food Spartan, cea mai mare franciză cu carne rotisată din Europa.


Intră acum și în grupul de